Investitorul de la ”Imperiul Leilor”, Dan Șucu, a avut motive de celebrare, în cadrul emisiunii, după ce Leonard Mihoc a venit cu o idee strălucită de business. ”Leul” a ciocnit un pahar de bere bună, produsă chiar de concurentul care a venit să ceară sprijin financiar.
În ediția de ieri a emisiunii de pe Pro TV, Leonard Mihoc a venit cu o idee de afacere care l-a încântat pe Dan Șucu, proprietarul Mobexpert. Concurentul din seara trecută, de la ”Imperiul Leilor” și-a prezentat afacerea care constă în fabricarea berii artizanale. Produsul companiei ”Nemțeana”, prezentat de aceștia, a dat pe spate toți cei 5 jurați ai emisiunii.
Se pare că berea produsă de Leonard a fost pe placul tuturor, însă doar pe Dan Șucu l-a dat pe spate, deoarece a ales să investească în afacerea concurentului o sumă de 200.000 de euro pentru 30% din companie. Concurentul a venit cu gândul că va primi 200.000 de euro pentru doar 10% din companie. Chiar și așa, el a fost mulțumit de oferta primită din partea șefului Mobexpert.
Se pare că emoțiile l-au împiedicat pe Leonard Mihoc să gândească limpede și să spună tot ce și-a propus acasă. Colac peste pupăză, nu a putut lua legătura cu tatăl lui pentru a discuta pe marginea ofertei lui Dan Șucu.
I-a luat ceva concurentului să accepte propunerea directorului Mobexpert. După ce a procesat mai bine tot ce i s-a întâmplat la ”Imperiul Leilor”, Leonard Mihoc a ajuns la concluzia că oferta lui Dan Șucu este corectă. Mai mult, antreprenorul a înțeles că nu a câștigat doar o investiție, ci și un partener de business interesat ca ei doi să facă profit împreună.
După ce a bătut palma cu Leonard, Dan Șucu, a celebrat noua investiție alături de colegul său din juriu, Dragoș Petrescu. Cei doi au ciocnit un pahar de bere proaspăt filtrată.